Hipertiroidism: cauze, simptome și tratament

Hipertiroidismul este o afecțiune a glandei tiroide, manifestată prin producția unei cantități excesive de hormoni tiroidieni – triiodotironina (T3) și tiroxina (T4). Aceștia joacă un rol crucial în cadrul procesului de reglare a metabolismului, cu impact direct asupra modului in care organismul își utilizează resursele energetice.
În condițiile în care nivelurile de hormoni tiroidieni sunt prea ridicate, metabolismul devine hiperactiv. Această dereglare determină apariția unei varietăți de simptome, pe care le vom analiza în cuprinsul acestui articol, alături de alte informații importante pentru orice pacient cu această boală endocrină.
Cauze posibile pentru hipertiroidism
Există mai multe cauze pentru hipertiroidism, însă cea mai frecventă este boala Graves, afecțiune autoimună caracterizată printr-un răspuns al sistemului imunitar împotriva glandei tiroide, determinând-o să producă niveluri de hormoni tiroidieni peste limitele normale. Alte cauze ale hipertiroidismului:
- noduli tiroidieni hiperactivi: creșteri celulare anormale la nivelul tiroidei;
- tiroidita: inflamare a glandei tiroide care poate duce la eliberarea în exces a hormonilor stocați;
- consumul excesiv de iod: iodul este esențial pentru producția de hormoni tiroidieni, dar un aport prea mare poate poate cauza hipertiroidism;
- medicația: anumite medicamente pot interfera cu funcția tiroidiană și declanșa hipertiroidismul.
Hipertiroidism: cele mai frecvente simptome
Simptomele hipertiroidismului pot varia de la un caz la altul, dar cele mai comune sunt:
- pierderea în greutate, chiar dacă apetitul este normal sau crescut;
- tremor (mai ales la nivelul mâinilor);
- transpirație excesivă și intoleranță la căldură;
- bătăi rapide sau neregulate ale inimii (tahicardie, palpitații);
- stare de oboseală persistentă; slăbiciune musculară;
- probleme legate de somn;
- creșterea în dimensiune a tiroidei; devine vizibilă și are aspectul unei umflături la nivelul gâtului;
- exoftalmie și alte probleme oculare (sensibilitate la lumină, vedere dublă).
Complicații ale hipertiroidismului netratat
Hipertiroidismul netratat poate cauza complicații grave, ce afectează diferite părți ale corpului:
- probleme cardiace: tahicardie; fibrilație atrială; insuficiență cardiacă;
- osteoporoză: nivelurile ridicate de hormoni tiroidieni pot determina accelerarea procesului de pierdere a calciului din oase, cauzând creșterea riscului de fracturi;
- criza tiroidiană: complicație rară, dar extrem de gravă, ce apare atunci când hipertiroidismul se agravează considerabil; poate provoca episoade febrile severe; bătăi rapide ale inimii, delir, comă și chiar decesul pacientului, dacă nu se acordă asistență medicală de specialitate în regim de urgență;
- probleme digestive: hipertiroidismul poate cauza episoade diareice recurente și o absorbție improprie a nutrienților;
- tulburări mintale și schimbări ale stării de spirit: pot fi observate stări de irascibilitate; episoade de anxietate; depresie;
- infertilitate: un dezechilibru hormonal sever poate afecta ovulația, cauzând dificultăți în obținerea unei sarcini pe cale naturală, în cazul pacientelor de vârstă fertilă.

Stabilirea unui diagnostic de hipertiroidism
Diagnosticul hipertiroidismului se bazează pe:
- examinarea fizică: în cadrul unui consult endocrinologic, medicul va examina glanda tiroidă, căutând semnele specifice pentru un caz de hipertiroidism;
- analize de sânge: măsurarea valorilor pentru hormonii tiroidieni (T3, T4) și hormonul de stimulare tiroidiană (TSH) permite confirmarea diagnosticului;
- ecografia tiroidiană: permite vizualizarea în detaliu a glandei tiroide și a nodulilor tiroidieni de la nivelul acesteia;
- testul de captare a iodului radioactiv: măsoară nivelul de iod absorbit de glanda tiroidă, ajutând la identificarea cauzei hipertiroidismului.
Tratament pentru pacienții cu hipertiroidism
Schema de tratament pentru hipertiroidism se construiește cu scopul de a se reduce nivelul excesiv de hormoni tiroidieni din sânge și a se ameliora simptomele specifice. Abordarea terapeutică este individualizată, în funcție de cauza hipertiroidismului, severitatea simptomelor, vârsta și starea generală de sănătate a pacientului.
Tratamentul medicamentos
- medicamente antitiroidiene: rol în managementul simptomelor și restabilirea nivelurilor normale de hormoni tiroidieni;
- beta-blocante: medicamente fără impact asupra producției de hormoni tiroidieni, dar care pot ameliora simptomele asociate cu hipertiroidismul, cum ar fi palpitațiile, tremorul și anxietatea.
Tratamentul cu iod radioactiv
Substanța este administrată pe cale orală, sub formă de capsule sau soluție lichidă. Glanda tiroidă captează iodul radioactiv, ce distruge treptat celulele tiroidiene hiperactive, reducând producția de hormoni. Tratamentul cu iod radioactiv este eficient în majoritatea cazurilor, dar poate dura câteva săptămâni sau luni până când se obțin rezultatele dorite.
Intervenția chirurgicală
Tiroidectomia parțială sau totală implică îndepărtarea întregii glande sau doar a unei părți a acesteia. Intervenția chirurgicală este indicată în anumite cazuri, cum ar fi gușa tiroidiană de mari dimensiuni, nodulii tiroidieni hiperactivi sau cancerul tiroidian.
Monitorizarea afecțiunii
Pacienții cu hipertiroidism trebuie monitorizați, pentru a se evalua la anumite intervale de timp eficacitatea tratamentului și a se putea ajusta schema inițială, dacă este necesar. După tratamentul cu iod radioactiv sau intervenția chirurgicală, poate fi necesară administrarea de hormoni tiroidieni de substituție, pentru a menține nivelurile normale.
Hipertiroidismul ar putea fi prevenit?
Din păcate, hipertiroidismul nu poate fi întotdeauna prevenit, deoarece cauze precum boala Graves sunt determinate de anumite răspunsuri autoimune, ce nu pot fi controlate. Cu toate acestea, există anumite recomandări ce ar putea contribui la reducerea șanselor ca aceasta boală endocrină să debuteze:
Menținerea unui aport de iod adecvat
Echipa de endocrinologi a centrului medical Alpha Clinic recomandă un consum moderat de iod, important pentru funcționarea normală a tiroidei. Deficitul de iod poate cauza probleme tiroidiene, dar și excesul este dăunător. Alege o dietă echilibrată, ce include alimente precum peștele, lactatele și mâncărurile condimentate cu sare iodată.
Evitarea expunerii la radiații
Expunerea la radiații, în special, în zona gâtului, poate crește riscul de a dezvolta afecțiuni tiroidiene, inclusiv hipertiroidism. Dacă ești nevoit să faci o radiografie sau alte investigații imagistice, discută cu specialistul despre protecția tiroidei.
Managementul bolilor autoimune
Pacienții cu boli autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto sau diabetul de tip 1, prezintă un risc mai mare de a dezvolta alte afecțiuni autoimune, inclusiv hipertiroidismul. De aceea, este importantă efectuarea consultațiilor endocrinologice cu acea frecvență recomandată de medicul specialist.
Monitorizarea funcției tiroidiene
Dacă te confrunți cu un istoric familial de afecțiuni tiroidiene sau dacă prezinți simptome specifice pentru hipertiroidism (pierdere în greutate, irascibilitate inexplicabilă, palpitații, transpirație excesivă), discută cu medicul tău despre necesitatea efectuării unor analize de sânge, pentru a verifica nivelul hormonilor tiroidieni.
Gestionarea stresului
Stresul cronic poate afecta sistemul imunitar, contribuind astfel la apariția bolilor autoimune. Încearcă să gestionezi această problemă prin tehnici de relaxare, exerciții fizice și un somn odihnitor. Nu ezita să soliciți ajutor medical de specialitate, în cazul în care nivelurile ridicate de stres la care te expui afectează calitatea vieții.
Hipertiroidismul este o afecțiune endocrină caracterizată prin producția excesivă de hormoni tiroidieni, ce cauzează o serie variată de simptome. Identificarea cauzelor determinante pentru debutul bolii și stabilirea precoce a diagnosticului sunt esențiale pentru alegerea unui tratament adecvat.
Printr-un management corespunzător al hipertiroidismului, pacienții se pot bucura de o calitate ridicată a vieții. Acest articol are un rol pur informativ și nu trebuie să înlocuiască sfatul avizat al medicului endocrinolog. Dacă acuzi simptome specifice, 📞 sună la 0219303 sau programează-te online pentru un consult endocrinologic la Alpha Clinic!
SURSE:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/14129-hyperthyroidism
https://www.nhs.uk/conditions/overactive-thyroid-hyperthyroidism
https://medlineplus.gov/hyperthyroidism.html
https://www.niddk.nih.gov/health-information/endocrine-diseases/hyperthyroidism
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/overactive-thyroid-hyperthyroidism