Vitiligo este cea mai frecventa tulburare de pigmentare a pielii. Boala afecteaza 2% din populatia mondiala si este intalnita atat in cazul adultilor, cat si al copiilor, indiferent de sex.
Vitiligo determina aparitia petelor albe pe suprafata pielii. Petele sunt provocate de distrugerea melanocitelor (celule pigmentare, responsabile de culoarea pielii), iar rezultatul direct este reprezentat de scaderea sau oprirea producerii pigmentului.
In cazul vitiligo, prezenta petelor albe la nivelul tegumentului poate fi remarcata pe anumite portiuni sau pe intreaga suprafata a corpului. Dimensiunea perimetrului de piele afectata de vitiligo difera de la o persoana la alta.
Vitiligo se poate manifesta chiar si in zona ochilor, in cavitatea bucala sau pe scalp. Adesea, zonele afectate raman decolorate pe tot parcursul vietii.
Unii pacienti pot simti un prurit (mancarime) a pielii anterior sau in timp ce are loc depigmentarea.
Printre posibilele cauze asociate cu aparitia vitiligo se numara:
- o afectiune autoimuna, in urma careia sistemul imunitar devine hiperactiv si distruge melanocitele;
- stresul oxidativ;
- expunerea la substante chimice nocive pentru piele;
- mostenirea genetica;
- arsuri solare puternice.
Diagnostic: vitiligo
De multe ori, pe langa componenta estetica, vitiligo are un impact emotional si psihologic puternic, adesea fiind afectata stima de sine a bolnavilor. Persoanele cu vitiligo pot experimenta un nivel crescut de stres emotional, in special daca afectiunea se manifesta la nivelul zonelor expuse ale corpului, cum ar fi fata, mainile, bratele si picioarele, sau la nivelul organelor genitale.
Stigmatul social face ca persoanele care se confrunta cu vitiligo sa aiba o stima de sine scazuta si sa sufere de anxietate sau depresie, mai ales in conditiile in care poate cauza izolare sociala.
Indiferent de locul in care apar petele albe, consultul dermatologic este indicat.
Un diagnostic de vitiligo se pune de catre medicul dermatolog, in urma unei discutii amanuntite cu pacientul si a examenului clinic.
Intrebarile pe care ti le poate medicul sunt:
- Cand ai observat aparitia petelor depigmentate la nivelul pielii?
- Petele sunt insotite de mancarimi sau alte simptome?
- Ai in familie cazuri de vitiligo sau boala autoimuna?
- Esti expus/a la substante chimice puternice?
- Boala iti afecteaza calitatea vietii?
- Iei vreun tratament medicamentos sau suplimente alimentare?
- Ai avut arsuri solare sau eruptii cutanate inainte de a observa aparitia petelor?
- Esti sensibil/a la soare?
Pe langa discutia cu medicul, in unele cazuri, pot fi necesare examinarea petelor cu lampa Wood si biopsia din fragmentul de piele afectat.
Pentru a elimina alte posibile boli, medicul poate recomanda si analize de sange.
Scopul tratamentului vizeaza refacerea culorii in zonele afectate si atenuarea zonelor depigmentate. Optiunile terapeutice pot fi stabilite doar de catre medicul dermatolog.
La Alpha Clinic, specializarea dermatologie este deservita de Dr. Iulia Soare, medic specialist dermatologie.